261–275 de genuflexiuni

Dacă ați făcut 261 - 275 de genuflexiuni la test
Day 1 60 de secunde (sau mai mult) între seturi		Day 4 60 de secunde (sau mai mult) între seturi
set 1	60	set 1	60
set 2	60	set 2	60
set 3	52	set 3	58
set 4	52	set 4	56
set 5	52	set 5	56
set 6	60	set 6	62
set 7	max (minim 60)	set 7	max (minim 62)
Pauză de minimum 1 zi		Pauză de minimum 1 zi
Day 2 60 de secunde (sau mai mult) între seturi		Day 5 60 de secunde (sau mai mult) între seturi
set 1	58	set 1	60
set 2	58	set 2	60
set 3	54	set 3	58
set 4	58	set 4	58
set 5	54	set 5	58
set 6	60	set 6	62
set 7	max (minim 60)	set 7	max (minim 62)
Pauză de minimum 1 zi		Pauză de minimum 1 zi
Day 3 60 de secunde (sau mai mult) între seturi		Day 6 60 de secunde (sau mai mult) între seturi
set 1	60	set 1	60
set 2	60	set 2	60
set 3	58	set 3	60
set 4	54	set 4	60
set 5	54	set 5	60
set 6	60	set 6	62
set 7	max (minim 62)	set 7	max (minim 64)
Pauză de minimum 2 zile		Pauză de minimum 2 zile

Publicitate

Cum fac astronauții genuflexiuni în spațiu

Pe Pământ, o genuflexiune este o luptă împotriva gravitației. Elimină gravitația și exercițiul, cel puțin versiunea pe care o cunoaștem, încetează să funcționeze — nu există nimic de ridicat, iar propria ta greutate corporală plutește. Aceasta este o problemă reală pe orbită, deoarece corpul uman este construit pentru o tragere constantă în jos, iar fără ea, mușchii și oasele care nu sunt încărcate în mod regulat tind să slăbească pe parcursul unei misiuni lungi. Așa că întrebarea interesantă nu este dacă astronauții ar trebui să se antreneze, ci cum poți face măcar o genuflexiune când nimic nu cântărește nimic.

Răspunsul este să îți aduci rezistența cu tine. Stația Spațială Internațională are la bord un aparat numit Advanced Resistive Exercise Device, sau ARED, care folosește cilindri cu vid pentru a crea o rezistență reglabilă ce ține locul sarcinii pe care ar oferi-o o halteră pe sol. Prins în ham, un astronaut poate efectua genuflexiuni și alte ridicări împotriva unei forțe pe care o poate mări sau micșora, oferind picioarelor, șoldurilor și trunchiului ceva real împotriva căruia să lucreze într-un mediu care altfel nu oferă nimic.

Deoarece configurația este atât de diferită de o sală de sport, antrenamentul începe cu mult înainte de lansare. Astronauții repetă aceste rutine adaptate pe Pământ, astfel încât utilizarea echipamentului și atingerea pozițiilor corecte să devină un reflex până în momentul în care ajung pe orbită. Odată acolo, exercițiul de rezistență devine o parte programată, aproape zilnică a zilei, în loc de un supliment opțional — este tratat ca o întreținere esențială a corpului pe parcursul săptămânilor și lunilor petrecute în microgravitație.

Genuflexiunile își câștigă locul în acel program din același motiv pentru care ancorează programele pe Pământ: o singură mișcare încarcă o mare parte din corp deodată și vizează exact mușchii mari ai părții inferioare a corpului pe care un mediu fără greutate îi lasă subutilizați. Această eficiență contează și mai mult atunci când timpul de antrenament și echipamentul sunt rationalizate strict.

Ceea ce urmează va deveni probabil mai sofisticat. Pe măsură ce agențiile planifică misiuni mai lungi și se gândesc serios la călătorii dincolo de orbita joasă, menținerea echipajelor capabile fizic devine și mai importantă, iar instrumentele încă evoluează — echipamente de rezistență mai mici și mai inteligente și idei precum îmbinarea antrenamentului cu medii virtuale pentru a face sesiunile lungi mai suportabile. Modesta genuflexiune, se pare, ne urmează dincolo de planetă.